Poem

Lui B. Cred că aveai strungăreaţă. Sau nu, oricum nu mai contează. Mă dădeai în leagăn şi râdeai larg. Eu nu ştiam că e singurul tău zâmbet pe care-l voi ţine minte. Lui G. Eram în tren, pe un coridor. Între noi, un câmp dens de energie. Ne apropiam cumva unul de altul cu încetinitorul. Puteam fi într-un film alb-negru în care ochii tăi luminau tot ecranul. Dar nu, totul a rulat în gol când te-ai dat jos din tren. Lui M. Ţi-am văzut frica cum ţi se căţăra pe spate şi-ţi intra în păr. O auzeam cum se instala asemenea unei tumori în creierul tău. Nu am ştiut să te îmbrăţişez. Te-ai vindecat singură, dar eu nu pot s ă mă iert. (Foto via http://terrato.weebly.com/drawing-2015---2016/archives/09-2015)