O moarte prin care am trecut
la geam, nu mai vin să ciripească vrăbiile. în casă, mai tremură doar pânzele de paianjen şi eu. * acum ştiu că lacrimile se duc pe interior şi spală corpul bunicii cusut în mine. trăiesc toate durerile ei cu o intensitate care nu-mi aparţine. * cum aş putea să mă-ntorc în ultima noastră zi când zâmbea vorbind despre fetiţa mea nenăscută? de ce nu-mi pot dori ceea ce i-ar fi alungat ridurile? cum să o scot dintre litere şi să-i dau viaţă? * nu moartea ei m-a speriat cel mai tare, ci un singur gând venit din toate colţurile pe care l-am strigat tuturor : “este prea devreme, nu o să am timp să-mi iau la revedere!” şi cum să fie draga mea bunică rece cât o mie de ierni când mirosul ei pluteşte prin casă şi toţi care trec pe aici îl duc mai departe, în lume ? * este moartea ei acum. este viaţa mea aici. doar cuie între corpuri. * doar în vise durerea morţii ei îmi pulverizează c