Poem

  http://clubulscriitoarelor.ro/multifunctionala/ http://clubulscriitoarelor.ro/fuga/  

            “Mă uit la tine. Tu te uiţi în jur. Arşiţă. Nici o undă pe apa fluviului. Vară. Te uiţi dincolo. Cu mîinile împreunate sub bărbie, albe, frumoase, te uiţi fără să vezi. Fără să faci nici o mişcare, mă întrebi ce am. Îţi răspund ca de obicei. că nu am nimic. Că mă uit la tine. Întîi rămîi nemişcat, apoi, din locul unde mă   aflu, îţi văd un zîmbet în ochi. Adaugi: - Locul ăsta îţi place, într-o zi piaţeta, arşiţa, fluviul vor fi într-o carte. Nu răspund vorbelor tale. Nu ştiu. Îţi spun că nu ştiu dinainte, că mi se întîmplă foarte rar să ştiu dinainte.” *             “ Notarul citise pagina scrisă de către Emily L. pentru tînărul paznic, după cum făgăduise. O socotise inofensivă. Iată ce spu nea:             “Am uitat cuvintele pentru a-ţi vorbi. Le ştiam şi le-am uitat şi îţi scriu acum după ce le-am uitat. Împotriva tuturor aparenţelor, nu sînt o femeie care se dăruie trup şi suflet iubirii pentru o singură fiinţă, chiar dacă îi este mai scumpă decît orica

“49 Nu e o întâmplare faptul că nu reuşeşti, oricât ai încerca, să prinzi pe de-a-ntregul ziua – oricare ar fi ea cum prinzi balenele cu un harpon. Zilele au un înveliş gros o armătură din materialul cel mai rezistent care poate exista: toate lucrurile cărora nu le cunoşti centrul sunt în siguranţă. La fel, zilele noastre pe care tare am vrea să le anihilăm cu un harpon. Balenă absurdă, fără trup, timpul.” (pagina 33) * “42 Şi te rog, Bloom, fii atent la acest detaliu: nu umple casa de mobile şi alte obiecte, te rog, păstrează spaţiu pentru frumuseţe, pentru ca frumuseţea să încapă: într-o crăpătură pe dreapta, cum intri, de pildă. Lucrurile frumoase să fie postul tău de veghe; căci lumea, ca orice alt lucru, devine frumoasă doar când prin frumuseţe e privită.” (pagina 75) (Fragmente din “O călătorie în India” de Gonçalo M. Tavares)

geamantanul vechi în mijlocul camerei   - vine seceta (Foto via http://andrebrumme.de/images/personal_work/ )

            Năpustindu-mă pe coridor, cu câinele pe urmele mele, m-am trezit brusc la vederea cizmelor Pippei, lăsate la uşa dormitorului ei: verdele lor aprins, văratic, se amestecă în mintea mea cu imaginea ei şi a fericirii. O clipă m-am oprit, nesigur. Apoi m-am întors în camera mea, am luat exemplarul din prima ediţie a lui Ozma din Oz şi am scrijelit rapid un bilet, fără să mă mai gândesc cum avea să reacţioneze Pippa. Călătorie plăcută! Te iubesc. Fără glumă. Am suflat peste el să usuc cerneala şi l-am vârât în carte, pe care am aşezat-o pe podea lângă cizmele ei. Imaginea formată pe covor (Oraşul de Smarald, cizmele verzi, culoarea Ozmei) era aproape ca şi cum m-aş fi împiedicat de un haiku sau o altă combinaţie perfectă de cuvinte care să-i explice ce însemna pentru mine. Am rămas câteva momente complet nemişcat – ticăit de ceas, amintiri ale copilăriei scufundate în memorie, uşi care se deschideau către vechi visări luminoase cu ochi deschişi, când ne plimbam împreună