Postări

Se afișează postări din 2015

Purificare. cântând

Imagine
[artyštaar] a arde ienupăr | a purifica roagă-te din suflet să plece cu mantia lui neagră şi să lase pereţii albi, atât de albi încât să cheme lumina la ei. şi ea să asculte şi să vină cântând. (din ciclul “să recuperăm. să nu uităm”,  volumul “Inima dată la maximum”, 2013)

O moarte prin care am trecut

Imagine
la geam, nu mai vin să ciripească vrăbiile. în casă, mai tremură doar pânzele de paianjen şi eu. * acum ştiu că lacrimile se duc pe interior şi spală corpul bunicii cusut în mine. trăiesc toate durerile ei cu o intensitate care nu-mi aparţine. * cum aş putea să mă-ntorc în ultima noastră zi când zâmbea vorbind despre fetiţa mea nenăscută? de ce nu-mi pot dori ceea ce i-ar fi alungat ridurile? cum să o scot dintre litere şi să-i dau viaţă? * nu moartea ei m-a speriat cel mai tare, ci un singur gând venit din toate colţurile pe care l-am strigat tuturor : “este prea devreme, nu o să am timp să-mi iau la revedere!” şi cum să fie draga mea bunică rece cât o mie de ierni când mirosul ei pluteşte prin casă şi toţi care trec pe aici îl duc mai departe, în lume ? * este moartea ei acum. este viaţa mea aici. doar cuie între corpuri. * doar în vise durerea morţii ei îmi pulverizează c

Gândul zilei (2)

Imagine
“Unele femei au puritatea maiestuoasă a lebedelor. Dacă le răneşti, li se zburlesc penele pentru o clipă; dar apoi le vezi întorcându-se tăcute şi refugiindu-se în mijlocul apelor.” Carmen Sylva (în “Fluturi sărutându-se”)

Gândul zilei

Imagine
“ For all their intimacy , which had lasted some years now, they had never talked without a fence or a railing between them. ” Joseph Conrad – To-morrow

O uşă (19)

Imagine
“Visez rar. Dacă visez, mă trezesc năclăită de sudoare. Mă întind în pat, aștept până când bătăile inimii se răresc și mă gândesc la puterea magică a nopților, împotriva căreia nu există apărare. Când eram copilă sau tânără, nu aveam nici vise frumoase, nici coșmaruri, doar bătrânețea împinge spre mine groaza plămădită din aluviunile trecutului, care este atât de amenințătoare pentru că are o consistență mai fermă, mai tragică decât felul în care aș fi putut vreodată s-o experimentez, fiindcă în realitate nu mi s-au întâmplat niciodată lucrurile care mă fac să mă trezesc țipând. Visele mele sunt identice, până la cel mai mic detaliu, viziuni recurente. Întotdeauna visez unul și același lucru. Stau la intrare, la baza scărilor, în fața ușii noastre cu geam incasabil și ramă de fier și încerc să deschid ușa. Afară, în stradă, e parcată o ambulanță, siluetele infirmierilor, care se văd irizate prin sticlă, sunt neobișnuit de mari, fețele lor umflate sunt înconjurate de un halou, as