luni, 6 noiembrie 2017

Un poem rătăcit într-o carte din biblioteca noii mele case

O dată am mai început aşa:
am intrat pe uşă sau
pe la două, trei mă opresc sigur
nu pot să-mi încărc memoria prea mult
mereu
trebuie
să rămână un loc cât de mic şi
pentru alte amintiri, acelea care
te ajută în viaţă să nu
ţipi până cade pielea de pe tine,
se frâng şi oasele totuşi, sângele se scurge, sufletul dispare ca un fum de
ţigară şi rămâi
(în)
aer
sau
pot să stau şi să aştept
pe mine, pe tine – un
balon care se sparge şi
mă trezesc
bărbat

Pictură: René Magritte - The Art of Living (1967)